Cortez (Ion Oprea Cortez) - voce & chitara (vocal):
Canta de la 10 ani, in mod oficial. Adica atunci si-a dat seama ca muzica va fi viata lui si s-a apucat sa studieze temeinic. A invatat chitara si tehnici vocale de toate tipurile. Asta ii permite sa jongleze cu genurile muzicale, sa treaca usor prin piese de diferite facturi, dozandu-si efortul, asa incat sa fie mereu in forma, vesel si gata de un nou concert.
In 1986 a obtinut premiul pentru cel mai bun solist vocal la festivalul "Constelatii rock" de la Ramnicu Valcea. De atunci n-a mai participat la astfel de concursuri, pentru ca a primit recunoastere constanta de la publicul pe care l-a avut in fata, cel mai bun arbitru, cel mai necrutator critic.
In plan muzical, e la fel de constant, coerent si fidel pe cat e in viata personala. A inceput cu o trupa rock din Tulcea, pe nume Est , cu care a editat in Germania un CD cu cinci piese in limba engleza - “Warum nicht” (1994). Apoi a format trupa NR 13, impreuna cu Lucian, Silviu, Cristi si Deni, in care a cantat intre anii 2002 si 2005. In aceasta formula a avut ocazia sa cante impreuna cu Pink si cu Dolph Lundgren, care au venit sa se distreze in Music Club. Cu Pink s-a creat chiar o prietenie, ce-i drept, de o zi: artista i-a invitat pe romani la hotelul ei si le-a aratat piese proprii, care nu au vazut inca lumina sau intunericul vreunui studio de inregistrari.
In 2004 s-a alaturat trupei Salamandra, trupa cu compozitii si videoclipuri proprii.
In anul 2006 se definitiveaza formula initiala a trupei CORTEZ, cu care Cortez a pornit la drum lung.
|